STIRI

Deschidere grandioasă a anului universitar 2015-2016 la UMF Iași

28/09/2015

 ABplus events produce și in acest an evenimentul de deschidere a anului universitar la UMF Iași. Ceremonia oficialava fi urmată de concertul extraordinar în aer liber "Sounds of Life", cu invitaţi speciali și compoziţii muzicale celebre. Soprana Irina Iordăchescu și tenorul de origine mexicană Hector Lopez vor fi prezenți pe scenă într-un spectacol de excepție realizat de Orchestra Română de Tineret, sub bagheta dirijorului Sabin Păutza. Concertul prilejuit de lansarea anului universitar este realizat cu participarea Corului academic “Gavriil Musicescu” al Filarmonicii Moldova Iași, dirijor Doru Morariu.

Devenită deja tradiție în calendarul evenimentelor de anvergură ale Iașului, ceremonia de deschidere a anului universitar 2015-2016 la Universitatea de Medicină și Farmacie se va încheia la ora 20.00 cu un foc de artificii.

Ceremonia va fi transmisă online pe www.radioiasi.ro, www.ziaruldeiasi.ro șipe platforma de e-learning a UMF www.umfiasi.ro,  ,

 

Declarații:

Dirijorul Sabin Păutza:“Orchestra Română de Tineret este cea mai bună orchestră a României din toate timpurile. Aceşti tineri cântă de parcă ar fi viaţa lor în joc. Au un entuziasm pe care nu îl găsim nici măcar la orchestre mari din lumea aceasta, sunt adevăraţi profesionişti. Pe 28 septembrie mi se oferă ocazia să îi dirijez pentru prima oară în concertul de la Iaşi care a devenit deja o tradiţie în deschiderea anului universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa”. Este o premieră, un eveniment cu adevărat deosebit, aşteptat de mii de oameni. Acest concert este cu adevărat special şi prin colaborarea Corului academic “Gavriil Musicescu” al Filarmonicii Moldova Iaşi şi participarea unor mari solişti precum soprana Irina Iordăchescu şi a tenorul Hector Lopez”

Dirijor Doru Morariu, Corul Academic „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii Moldova Iași:„Ne bucurăm că  în acest an am fost onoraţi cu invitaţia de a participa la deschiderea anului universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi.  Este pentru a doua oară când participăm şi sper să participăm an de an pentru că aceasta este o manifestare deosebită pentru unul dintre cele mai mari centre universitare din ţară. Ne bucurăm să fim alături de orchestra Română de Tineret, sub bagheta dirijorului Sabin Păutza. ”

Soprana Irina Iordăchescu:"Tatăl meu, baritonul Dan Iordăchescu, a petrecut mare parte din copilăria şi studenţia sa la Iaşi şi de câte ori avea ocazia să vorbească despre acest oraş, o făcea cu emoţie în glas şi multă nostalgie.Eu cânt deja la Iaşi în fiecare an de foarte mult timp şi revin aici cu multă bucurie, cu o emoţie extraordinară, ca un fel de întoarcere acasă, cu sentimentul ciudat ca într-un fel şi tata se întoarce, prin mine, acasă.Toate colaborările mele cu instituţiile de gen, şi nu numai, din acest minunat oraş, s-au petrecut într-o atmosferă specială, alături de dirijori, instrumentişti şi arististi lirici, fie ei solişti sau membri ai corurilor, de excepţie!

Amintirile care mă leagă sufleteşte de Iaşi sunt preţioase şi ştiu că vor continua să se adune multe de-a lungul vieţii mele, ca şi acest eveniment extrem de important şi aşteptat an de an de către publicul din Iaşi, concertul „Sounds of Life”organizat de către Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”din Iaşi alături de producătorul general ABplus Events.

Cânt iar alături de colegul meu, tenorul Hector Lopez, am mai cântat alături de Orchestra Română de Tineret dar şi alături de Corul academic “Gavriil Musicescu” al Filarmonicii Moldova Iași, dirijor Doru Morariu.Pentru prima oară însă voi cânta sub bagheta dirijorului Sabin Păutza şi aştept această primă întâlnire muzicală cu bucurie, la fel cum aştept şi reîntâlnirea mea cu publicul din Iaşi, de această dată mai numeros şi mai divers, fiind vorba de un concert în aer liber.

Va fi o experințăextraordinară, într-o seară când multe suflete îşi vor uni emoţiile şi energiile într-o mare sărbătoare a muzicii şi culturii !”

Marin Cazacu, manager al Orchestrei Române de Tineret:„După concertele extraordinare susţinute la Milano, Bolzano, Ruse, Berlin, Roma, Strasbourg, Paris, Ravello, Aix en Provence şi foarte recent în deschiderea Festivalului Internaţional "G. Enescu” de la Bucureşti, Orchestra Romană de Tineret este onorată să participe la cea mai spectaculoasă deschidere de an universitar din România, organizată de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”. Tinerii muzicieni români, majoritatea studenţi selectaţi dintre cei mai buni la nivel naţional,  vor  concerta pentru  prima dată la Iaşi, în inima Moldovei, urmând ca în luna             octombrie să concerteze la Cluj Napoca şi Viena. Socotită “un exemplu pentru orchestrele de top mondial” şi o îmbinare fericită între entuziasmul tineresc cu măiestria interpretativă, Orchestra Romană de Tineret  mulţumeşte organizatorilor pentru invitaţie. Pentru mine ca fondator şi manager al Orchestrei este o mare bucurie să prezint „această bijuterie a vieţii muzicale româneşti” publicului ieşean la unul dintre cele mai prestigioase evenimente în aer liber."